Fericirea lucrurilor simple

Pentru mine, FERICIRE e când mergem în parc și ne plimbăm ore întregi pe jos sau cu bicicleta, când îmi cumperi vată de zahăr și mă bucur ca un copil prostuț și mă amuz când mă murdăresc pe mâini, fericire e când râdem amândoi în hohote la o gluma banală, fericire e când mi se aprinde ledul la telefon și am un mesaj frumos de la tine, fericire e când mă strângi tare în brațe fără motiv, fericire e când îmi spui ca ți-am lipsit în alea câteva ore în care nu ne-am văzut, fericire e când dorm cocoțată pe tine, fericire e când mă săruți în somn, fericire e cand iți veghez somnul până dimineața și îți număr respirațiile, fericire e când mergem cu mașina și ascultam o melodie care ne place la maximum și fredonam și  noi acoperind radioul, fericire e când îmi aduci mici atenții (o floare, o ciocolațică, o prăjiturică, o mandarină cu frunze), fericire e când stăm în casă și nu avem niciun contact cu exteriorul, fericire e când îmi pregătești cina, fericire e când îmi săruți mâinile din senin, când îmi mângâi parul, când îmi săruți obrajii, când mă strângi în brațe în somn.

Până la urmă astea sunt lucrurile care chiar contează pe lumea asta: sănătatea, liniștea, fericirea. Când ajungi să găsești un mix bun nu iți mai trebuie nimic.