Părinții noștri sunt acum copiii noștri

Părinții noștriSe spune că un copil își alege părinții înainte de a veni pe lume. Vine în viața lor pentru a-i învăța ceva sau pentru a învăța ceva.

În primii ani de viață suntem dependenți de părinți ca să ne asigure cele necesare supraviețuirii: hrană, haine, educație, suport moral. În timp asta devine parcă o obligație din partea lor. Că doar de aceea ne-au dat viață. Să își facă „datoria”, că de aia ne-au adus pe lume. Noi nu avem nicio datorie față de ei. Odată ajunși la maturitate, ne luăm  zborul. Plecăm pe drumul nostru și parcă nu mai avem nevoie de ei. Sau poate doar în măsura în care ne pot ajuta cu copiii și eventual cu ceva bănuți.

Dar asta nu le dă dreptul să ne plictisească cu sfaturile și ideile lor despre viață. Ce naiba? Știm noi mai bine ce este bine pentru noi și pentru familiile noastre!

Și oricum nu avem timp. Viața noastră este mult prea agitată, suntem într-o continuă alergătură.  

Nu avem timp de convorbiri telefonice în care să le ascultăm lamentările și poveștile plictisitoare, nu avem timp de vizite că avem alte lucruri mai importante de făcut.  Fiecare cu viața lui!

Dar, uite că vine pe neașteptate un moment ca cel pe care îl trăim acum. Un STOP care ne pune pe gânduri, care ne schimbă total. Se trezește dintr-o dată în noi dorința sau nevoia de a  avea grijă de ei pentru că aflăm că ei sunt cei mai vulnerabili în perioada asta. Gândul că i-am putea pierde ne înnebunește. Simțim nevoia să îi sunăm zilnic (chiar de 2, 3 ori pe zi în cazul meu), să îi întrebăm dacă sunt bine, dacă au nevoie de ceva. Ne facem timp să le cumpărăm alimente și medicamente și suntem dispuși să le ducem chiar dacă le lăsăm în pragul ușii. De dragul lor și al nostru mulți am acceptat faptul că trebuie să stăm la distanță. Acum parcă suntem dispuși să ascultăm tot ce ne spun. Acum avem timp.

Înainte de acest moment nu ne încânta foarte tare ideea de a petrece sărbătorile cu ei.  Acum am da orice să o putem face. Acum simțim nevoia să le fim „psihologul de serviciu”, să îi ascultăm și să îi încurajăm. Și o facem tare bine, în ciuda faptului că nici noi nu stăm pe roze, dat fiind faptul că suntem scoși din zona noastră de confort.

Acum copiii sunt părinții părinților lor

Adulții își îngrijesc părinții care sunt în vârstă și au nevoie de ei, iar copiii vremurilor actuale sunt profesorii părinților lor provocându-i la joacă, ajutându-i să facă să renască copilul care există în fiecare dintre noi. Fac împreună teme, petrec mult timp împreună, le testează limitele de suportabilitate, îi provoacă, conștient sau nu. În naivitatea și lipsa lor de experiență sunt cei mai buni profesori.

Păcat că a trebuit să vină această pandemie pentru a ne aduce cu picioarele pe pământ. Acum, mai mult decât oricând ne iubim părinții, copiii, prietenii și ceea ce este cel mai important: Ne iubim pe noi mai mult.

Teama de a nu contacta virusul este mărturia vie a faptului că ne place viața și că ne dorim să trăim și să apreciem maxim fiecare zi. Nu vrem să se oprească jocul acum pentru că mai avem încă multe lucruri frumoase de făcut și de trăit.

„E important să apreciezi lucrurile în timp ce se întâmplă, nu după aceea”- M. Robbins.

Curățenia de primăvară

Curatenie in sufletExistă la noi în popor  un obicei de a face curățenie generală primăvara înainte de Paști și iarna înainte de Crăciun, pentru că ″așa se face″ și, pentru cei mai evlavioși, pentru că ″vine Preotul cu Icoana sau cu Botezul″.

Mai sunt și „curățenii periodice” necesare. Nu întotdeauna avem chef de ele dar le facem.

Toți avem  o casă în care ne dorim să ne  simțim confortabil și în siguranță. 

Se spune că  „Trupul este Căminul sufletului”. Atunci ce-ar fi să începem să ne facem ″curațenie în suflet″.

Să punem aspiratorul și să ″aspirăm”  tot ceea ce ne face rău, ne face să fim triști și uneori depresivi.  Ideal ar fi să nu uitam să golim săculețul la ghena de gunoi. 

Să ștergem praful acumulat de amintirile noastre negative care ne afectează și nu ne lasă să mergem mai departe.

Să lustruim  ″fereastra”  sufletului nostru pentru a putea vedea mai clar și mai bine ceea ce se întâmplă. Printr-o fereastră murdară nu poți vedea soarele și cerul albastru, nu poți vedea ce se întâmplă afară. Mulți dintre noi ne ștergem ferestrele caselor  de ″gura vecinilor″,  să nu râdă de noi. Atunci ar fi cazul să ne spălăm și fereastra sufletului  ca să vadă vecinii cât  de frumoși și curați suntem și ca  să îi putem noi vedea și noi mai bine pe ei.  

Să batem ″covoarele″ (știu că mulți dintre voi nu mai aveți dar găsiți voi ceva de bătut).  Să  scoatem din ele toată ″mizeria ″ (frustrările, complexele, nemulțumirile, obsesiile, fricile  etc.) și eventual să le periem și să le dăm cu un balsam ca sa ″miroasă frumos″.

Avem tendința de a privi totul prin ″fereastra murdară″, ne raportăm tot timpul la trecut, ne gândim la cât de greu ne-a fost, ce traume avem din copilărie, la cât de ″ghinioniști suntem″  și găsim scuze pentru tot ce trăim și pentru nefericirea noastră actuală. Ne plângem de milă și ne învinovățim. Ba mai mult, considerăm că ar fi bine să mai murdărim și ferestrele altora văicărindu-ne și cerșind mila și compătimirea.

Există momente în viața când ferestrele noastre se murdăresc din cauza criticilor pe care le primim de la părinți, profesori, colegi, parteneri de viață, se murdăresc  din cauza ridicularizărilor la care suntem supuși, din cauza respingerilor, din cauza dezamăgirilor,  din cauza respingerilor. În timp, murdăria continuă  să se adune și, din păcate, mult prea mulți oameni nu fac nimic în privința asta. Ei își continuă viața având ferestrele murdare. Își pierd entuziasmul și devin frustrați și deprimați și, de cele mai multe ori, renunță la visurile lor numai pentru că nu și-au curățat fereastra.

Propun să iei  un prosop și o ″soluție ″ și să începi să îți cureți  fereastra ca să poți vedea mai clar, să poți vedea că există în viața ta lucruri bune. Prin fereastra curată ai putea vedea că ești sănătos, că ai o casă  a ta, sau  cu chirie, sau cu rate la bancă, dar ai un acoperiș deasupra capului. Ai un serviciu, ăla care o fi, dar îl ai.  Ai o familie, așa cum e ea, cu bune și cu rele, dar măcar nu ești singur.  Ai prieteni, buni sau răi, dar îi  ai. Ai ce mânca, ce bea etc.

Ne văităm că trebuie să facem curat, nu realizăm că asta  înseamnă că avem o casă, un birou, un spațiu al nostru pe care îl putem curăța. Ne văităm că avem de călcat sau spălat rufe, nu realizăm că asta înseamnă că avem haine că suntem ″avuți″.  Ne văităm că trebuie să facem mâncare. Nu realizăm că asta înseamnă că avem ce mânca. Pentru toate astea ar trebui să fim recunoscători.

Și dacă tot  ne apucăm de treabă ce-ar fi să facem puțină ″curățenie ″ și în viața noastră personală?  Să analizăm puțin și să vedem ce merită să păstrăm și ce trebuie să aruncăm? Ce sau cine ne este de folos ? La ce  sau la cine am putea renunța?  Trăim printre oameni. Toți  vin în viața noastră cu un scop. Unii ne înalță, alții ne coboară. Cei din urmă sunt buni până la un moment dat, pentru că „ne dau o lecție”, ne ajută să înțelegem ce nu este bine pentru noi, ce ne face rău, sunt buni până în momentul în care încep să ne distrugă, să ne „ murdărească”.

Se spune că   ″O oglindă reflectă imaginea unui om, însă genul de prieteni pe care și-i alege reflectă cum este el cu adevărat″ (Biblia, Pilde).  Dacă observi că pe ″oglinda″ ta au apărut ″pete″ și acestea te deranjează, apucă-te și șterge și oglinda ca să te poți vedea clar și să îți placă ceea ce  vezi.

OAMENII FRUMOȘI TE FAC SĂ TE SIMȚI FRUMOS!

Fiecare dintre noi are ceva bun pentru care trebuie să fie recunoscător. După ce vei curăța fereastra și vei îndepărta murdăria, ți se va înfățișa o lume nouă!

″Este mai bine sa te menții curat și strălucitor. Tu ești fereastra prin care trebuie să vezi lumea” (George Berbard Shaw)

Încearcă să îți schimbi atitudinea pentru a vedea lumea clar.
Apucă-te și TU de  ″curățenie ″ . Nu e nevoie să faci mult efort. Te asigur că la sfârșit vei sta într-un colțișor și vei spune:
MĂ SIMT EXCELENT! ACUM PARCĂ NICI OBOSEALA NU O MAI SIMT!