Să golim rucsaculǃ Mai avem drum lungǃ

Aseară am văzut un film super interesant: ʺUp in the Airʺ cu George Clooney care se ocupa cu concedierea oamenilor și  ținea discursuri motivaționale.

Laitmotivul acestor expuneri era un rucsac imaginar. Li se cerea participanților să își imagineze că poartă în el lucruri sau persoane. Îi ruga să simtă cât este de greu și dacă le îngreunează deplasarea și libertatea de mișcare.

Filmul ăsta m-a pus pe gânduri. M-am întrebat cât de greu este ʺrucsacul meuʺ mai ales că în ultima vreme simt că mă apasă, că mă trage în jos, că mă mișc mai greu, că nu mai vreau să îl car. Parcă mi-aș dori o poșetă mică pe care să o pot ține  pe un umăr.

Mi-am analizat rucsacul în care ʺcarʺ persoane. Am în el soț, părinți, socri, frați, nepoți, veri, verișoare, cumnați, fini, nași, mătuși, unchi, multe alte rude, mulți prieteni, colegi de serviciu, cunoștințe, persoane care au apărut accidental în viața mea. Sunt mulți acoloǃ

Am analizat mai atent și mi-am dat seama că rucsacul stă să dea pe dinafară.

Dacă aș vrea să mai introduc pe cineva nu prea mai e loc.

În ultimul timp simt că a devenit prea greu, că nu îl mai pot căra.

Și mai am atâta de călătoritǃ Am planuri mari de călătorie. Mi-au rămas multe destinații de văzut.

Cred că e momentul  să îl las jos și să fac puțină ordine. Trebuie să mai renunț la unii și la alții.

Dar cum să fac?

Ce arunc și ce păstrez?

Nu e deloc ușorǃ Pe ce criterii să aleg?

Cel mai ușor îmi va fi să renunț la cei care văd totul în negru, care consideră ca problema e la alții, că nu ei sunt problema, la persoanele toxice care au o energie negativă care îmi dau o stare de agitație de care nu am nevoie. M-am săturat de fețe acre și persoane veșnic nemulțumiteǃ  Slavă Domnului că nu sunt decât foarte puțini și pot renunța la ei cu ușurință.

Cum o să procedez? O să îi ignor pur și simplu. O să îi las să trăiască în lumea lor neagră. Nu vreau să le mai permit să îmi răpească bucuria de a trăi și să mă încarce cu negativismul lor. Nu au acest dreptǃ Să își vadă de viața lorǃ Să trăiască cu ʺnuʺ-ul lor.

Eu vreau să spun DA viețiiǃ

Sunt mulți la care mi-aș dori să renunț pentru că ʺatârnăʺ greu dar, din păcate,  nu pot.

Unii mi-au fost dați pe viață. Nu i-am ales eu dar mi i-a trimis Bunul Dumnezeu sau m-a trimis pe mine în viața lor cu un anumit scop.

Cu ăștia ce fac? Cred că soluția ar fi să mă detașez de problemele lor, mai ales dacă rezolvarea acestora nu ține de mine. Nu mai vreau să port și ʺpovaraʺ lorǃ Nu sunt atât de puternicăǃ Sau nu mai vreau să fiu.

Trebuie să accept că nu pot schimba destinul nimănui și nu sunt responsabilă de destinul nimănui.  Nici pe al meu nu sunt stăpână dar, măcar aici am  un oarecare cuvânt de spus pentru că eu decid, în mare parte, cum vreau să trăiesc. Eu aleg dacă vreau să trăiesc cu ʺgreutățiʺ și ʺpoveriʺ  ale mele sau ale altora. Eu aleg de ce mă pot debarasaǃ

Eu aleg dacă vreau să mă plimb prin întuneric sau pe lumină. Nu alege nimeni pentru mine în afară de Dumnezeuǃ Mi-a demonstrat că știe EL cel mai bine ce e bun pentru mine.

Trebuie să accept că nu pot schimba oamenii, că eu trebuie să mă schimb sau să mă adaptez.

Trebuie să accept că fiecare este responsabil de alegerile pe care le face, că eu nu pot decide în locul altora. Eu nu am dreptul sau obligația să decid pentru alții. Dacă mi se cere părerea îmi spun punctul de vedere dar nu încerc să influențez.

Am învățat, în timp, că binele meu nu este neapărat și binele celorlați. Fiecare cu binele luiǃ

Am învățat să nu mai fac bine dacă nu mi se cere.

Hai, că parcă se mai ușurează rucsaculǃ

Am decis să îl refac ca să pot merge mai departeǃ

Cât de greu este rucsacul tău? Uită-te puțin în elǃ

Tu nu simți nevoia să îl mai golești sau să îl refaci?

Dacă ai citit acest articol mi-ar plăcea să scrii la comentarii concluzia la care ai ajuns și soluțiile pe care le-ai găsit.

Poate ne inspirăm unii pe ceilalțiǃ

Vă invit să ne facem ʺbagajeleʺ împreunăǃ

Comments

Comentarii