ALEGE O DESTINAȚIE – RECONFIGURAREA TRASEULUI

Reconfigurarea traseului

Cei care folosesc waze-ul știu că înainte de porni la drum, trebuie să introducă o adresă. Așadar te urci în mașină, introduci adresa, iți pui centura de siguranță, pornești motorul și auzi o voce care îți spune:

“TOTUL E PREGĂTIT! HAI SĂ PORNIM!”

Și pornești. Te arunci în mulțime. Ți se dă posibilitatea să alegi un drum mai scurt dar aglomerat, un drum mai lung fără prea multe opriri sau un drum scurt fără aglomerație. Ai mai multe variante. Tu alegi ce traseu să urmezi.

Pe măsură ce înaintezi începi să te întrebi dacă ai făcut alegerea bună. Te uiți la ceas și te întrebi dacă drumul ales te ajută să ajungi la timp. Dacă constați că nu ai ales ce trebuia ceri RECONFIGURAREA TRASEULUI.  Analizezi puțin situația și alegi alt traseu. Pe parcursul drumului auzi indicații de genul: VIRAȚI LA DREAPTA/STÂNGA sau uneori se precipită lucrurile și auzi: VIRAȚI BRUSC.  Ajungi într-un sens giratoriu și ți se sugerează să îl părăsești la prima/ a doua/ a treia ieșire.  După ce urmezi câteva indicații și faci câteva alegeri auzi vocea prietenoasă care își spune: AȚI AJUNS LA DESTINAȚIE!

Astăzi am avut nevoie de waze pentru a mă ajuta să ajung la o adresă și ascutându-l mă gândeam  că așa stau lucrurile în viață.  

Primim „punctul de pornire” dar suntem puși în situația de a ne alege „destinația”. Pornim la drum cu centura de siguranță pusă și aprindem luminile de întâlnire.  La început destinația ne este sugerată de alții: părinți, profesori, rude etc.  Îți dau ei indicațiile de orientare și îți aleg „destinația” și drumul de urmat. Și pentru tine e confortabil pentru că nu trebuie să își bați capul. Pe măsură ce înaintezi în vârstă, îți dai seama că, la un moment dat, trebuie să virezi, să te abați puțin din drumul drept.  Și aici intervine alegerea ta: asculți ce ți se spune sau faci cum te taie capul, cum simți. În viață ești pus în situația de a lua decizii. Poți să îți iei propria decizie sau poți face ce îți sugerează ceilalți. Oricum ar fi, alegerea este a ta!  Tu alegi ce drum să urmezi. Ideal ar fi să îți și asumi această alegere.  

Am o veste bună pentru tine. Dacă constați că nu îți convine drumul ales poți cere  în orice moment: „RECONFIGURAREA TRASEULUI”.

Ți se vor oferi alte variante în funcție de locul în care te afli în acel moment. Între timp ai mai acumulat ceva experiență  și ți-ai dat seama ce drum ar fi ideal pentru tine. Acum te simți sigur pe tine și esti aproape convins că nu vrei să mai schimbi traseul. Ești în zona ta de confort. Numai că, la un moment dat poți ajunge într-un sens giratoriu și ți se sugerează că trebuie să îl părăsești la prima/ a doua/ a treia ieșire. Deși nu prea ai chef, trebuie să ieși din zona ta de confort, trebuie să te concentrezi ca să nu ratezi ieșirea. Trebuie să fii foarte atent pentru că, de obicei, primele ieșiri sunt ușor de ratat. Si dacă nu ai numărat bine riști să te rătăcești.  În final, după toate reconfigurările, rătăcirile  și alegerile făcute auzi : „AI AJUNS LA DESTINAȚIE”.

Eu cred că despre asta este viața. Alegerile ne aparțin.

Nu știu cum ești tu dar eu, de cele mai multe ori, nu prea ascult indicațiile waze-ului. Fac cum mă taie capul. În ceea ce privește sensurile giratorii, mai ratez  câteva ieșiri. De cele mai multe ori mă rătăcesc. Dar îmi asum alegerea. Nu pot da vina pe nimeni pentru alegerile care îmi aparțin iar cu mine nu prea am chef să mă cert. Eu cred că sunt una dintre acele persoane căruia vocea de pe waze îi va spune, la un moment dat:

“Oprește că vreau să cobor! Nu mai pot merge cu tine”. 

Dar asta e, e alegerea lui.

 

Tu cum procedezi?

Asculți indicațiile?

Îți alegi singur traseul?

Ești dispus să reconfigurezi traseul?

Ești dispus să alegi o ieșire din sensul giratoriu?

Orice ai răspunde nu uita un singur lucru:

VIAȚA E O STRADĂ CU SENS UNIC!

 

Părinții noștri sunt acum copiii noștri

Părinții noștriSe spune că un copil își alege părinții înainte de a veni pe lume. Vine în viața lor pentru a-i învăța ceva sau pentru a învăța ceva.

În primii ani de viață suntem dependenți de părinți ca să ne asigure cele necesare supraviețuirii: hrană, haine, educație, suport moral. În timp asta devine parcă o obligație din partea lor. Că doar de aceea ne-au dat viață. Să își facă „datoria”, că de aia ne-au adus pe lume. Noi nu avem nicio datorie față de ei. Odată ajunși la maturitate, ne luăm  zborul. Plecăm pe drumul nostru și parcă nu mai avem nevoie de ei. Sau poate doar în măsura în care ne pot ajuta cu copiii și eventual cu ceva bănuți.

Dar asta nu le dă dreptul să ne plictisească cu sfaturile și ideile lor despre viață. Ce naiba? Știm noi mai bine ce este bine pentru noi și pentru familiile noastre!

Și oricum nu avem timp. Viața noastră este mult prea agitată, suntem într-o continuă alergătură.  

Nu avem timp de convorbiri telefonice în care să le ascultăm lamentările și poveștile plictisitoare, nu avem timp de vizite că avem alte lucruri mai importante de făcut.  Fiecare cu viața lui!

Dar, uite că vine pe neașteptate un moment ca cel pe care îl trăim acum. Un STOP care ne pune pe gânduri, care ne schimbă total. Se trezește dintr-o dată în noi dorința sau nevoia de a  avea grijă de ei pentru că aflăm că ei sunt cei mai vulnerabili în perioada asta. Gândul că i-am putea pierde ne înnebunește. Simțim nevoia să îi sunăm zilnic (chiar de 2, 3 ori pe zi în cazul meu), să îi întrebăm dacă sunt bine, dacă au nevoie de ceva. Ne facem timp să le cumpărăm alimente și medicamente și suntem dispuși să le ducem chiar dacă le lăsăm în pragul ușii. De dragul lor și al nostru mulți am acceptat faptul că trebuie să stăm la distanță. Acum parcă suntem dispuși să ascultăm tot ce ne spun. Acum avem timp.

Înainte de acest moment nu ne încânta foarte tare ideea de a petrece sărbătorile cu ei.  Acum am da orice să o putem face. Acum simțim nevoia să le fim „psihologul de serviciu”, să îi ascultăm și să îi încurajăm. Și o facem tare bine, în ciuda faptului că nici noi nu stăm pe roze, dat fiind faptul că suntem scoși din zona noastră de confort.

Acum copiii sunt părinții părinților lor

Adulții își îngrijesc părinții care sunt în vârstă și au nevoie de ei, iar copiii vremurilor actuale sunt profesorii părinților lor provocându-i la joacă, ajutându-i să facă să renască copilul care există în fiecare dintre noi. Fac împreună teme, petrec mult timp împreună, le testează limitele de suportabilitate, îi provoacă, conștient sau nu. În naivitatea și lipsa lor de experiență sunt cei mai buni profesori.

Păcat că a trebuit să vină această pandemie pentru a ne aduce cu picioarele pe pământ. Acum, mai mult decât oricând ne iubim părinții, copiii, prietenii și ceea ce este cel mai important: Ne iubim pe noi mai mult.

Teama de a nu contacta virusul este mărturia vie a faptului că ne place viața și că ne dorim să trăim și să apreciem maxim fiecare zi. Nu vrem să se oprească jocul acum pentru că mai avem încă multe lucruri frumoase de făcut și de trăit.

„E important să apreciezi lucrurile în timp ce se întâmplă, nu după aceea”- M. Robbins.

Copilul din mine – lansare 22 martie 2019

Copilul din mine

Copilul din mine – Romanul meu autobiografic a plecat la tipar.

Am știut că va veni momentul în care voi putea să scriu aceste rânduri. Am simțit că trebuie să fac asta la un moment dat. Acum mă simt pregătită să o fac. Acum mă simt fericită, liniștită și împlinită.
Îmi doresc să împart cu voi bucuria mea.

Lansarea cărții “Copilul din mine” va avea loc în data de 22 martie, la ora 19.00. Evenimentul se va desfășura la RIN Grand Hotel, Sala Berlin (Șoseaua Vitan – Bârzești, Nr.7D, sector 4). Accesul în sală se va face începând cu ora 18.00. Pentru mai multe detalii, vă rog să mă sunați la tel. 0730800779.

 

 

Să golim rucsaculǃ Mai avem drum lungǃ

Aseară am văzut un film super interesant: ʺUp in the Airʺ cu George Clooney care se ocupa cu concedierea oamenilor și  ținea discursuri motivaționale.

Laitmotivul acestor expuneri era un rucsac imaginar. Li se cerea participanților să își imagineze că poartă în el lucruri sau persoane. Îi ruga să simtă cât este de greu și dacă le îngreunează deplasarea și libertatea de mișcare.

Filmul ăsta m-a pus pe gânduri. M-am întrebat cât de greu este ʺrucsacul meuʺ mai ales că în ultima vreme simt că mă apasă, că mă trage în jos, că mă mișc mai greu, că nu mai vreau să îl car. Parcă mi-aș dori o poșetă mică pe care să o pot ține  pe un umăr.

Mi-am analizat rucsacul în care ʺcarʺ persoane. Am în el soț, părinți, socri, frați, nepoți, veri, verișoare, cumnați, fini, nași, mătuși, unchi, multe alte rude, mulți prieteni, colegi de serviciu, cunoștințe, persoane care au apărut accidental în viața mea. Sunt mulți acoloǃ

Continue reading

Toate la timpul lor!

ʺMă  plimb acum pentru că la bătrânețe o să mă târăsc !ʺ – Mirela Retegan

Așa se intitula un articol care mi s-a deschis, în momentul în care am intrat pe facebook  după ce  revenisem în camera de hotel după o zi de mărșăluială prin Napoli. Articolul  respectiv relata exact ceea ce gândesc eu, de câțiva ani încoace, probabil și datorită faptului că înaintez în vârstă și ʺmă resimtʺ. Anul acesta am împlinit 41 de ani și am ales să mă sărbătoresc în Napoli și împrejurimi (Insula Capri, Coasta Amalfi). Asta fac de câțiva ani încoace. Îmi serbez ziua de naștere călătorind. Acesta este cadoul meu.  Continue reading

Îmi place să zâmbesc

Da, îmi place să zâmbesc! Îmi dă o stare bună. Zâmbetul îmi luminează chipul, luminează încăperea în care intru, strada pe care merg și chipul persoanei căreia îi zâmbesc. 

M-am analizat de multe ori în oglindă și am putut constata cât de frumușică sunt când zâmbesc și ce nesuferită și urâta par când sunt încruntată. Observ  chipurile oamenilor cu care mă intersectez  și  prefer să îmi opresc privirea asupra celor care zâmbesc sau măcar au un chip senin. Ceilalți, morocănoșii sau cum îmi place mie să le spun ʺreclamele la fabricile de oțetʺ  îmi dau o stare nașpa, îmi strică ziua. Continue reading

Dragostea nemarginită a lui Dumnezeu

Am găsit acest fragment și m-am regăsit total în el. Îi mulțumesc persoanei care l-a scris, și vi-l împărtășesc și vouă cu drag în speranța ca veți avea răbdarea să îl citiți și să „întelegeți” …

“Mi-am urmărit viața pas cu pas, așa cu gândul, și am fost impresionată de purtarea de grijă a lui Dumnezeu. De imensa dragoste pe care mi-o poartă. Numai Dumnezeu putea să scoată ceva bun din toate greșelile, prostiile și non-sensurile din viața mea. Și a făcut-o în modul cel mai uimitor.

Continue reading

Fericirea lucrurilor simple

Pentru mine, FERICIRE e când mergem în parc și ne plimbăm ore întregi pe jos sau cu bicicleta, când îmi cumperi vată de zahăr și mă bucur ca un copil prostuț și mă amuz când mă murdăresc pe mâini, fericire e când râdem amândoi în hohote la o gluma banală, fericire e când mi se aprinde ledul la telefon și am un mesaj frumos de la tine, fericire e când mă strângi tare în brațe fără motiv, fericire e când îmi spui ca ți-am lipsit în alea câteva ore în care nu ne-am văzut, fericire e când dorm cocoțată pe tine, fericire e când mă săruți în somn, fericire e cand iți veghez somnul până dimineața și îți număr respirațiile, fericire e când mergem cu mașina și ascultam o melodie care ne place la maximum și fredonam și  noi acoperind radioul, fericire e când îmi aduci mici atenții (o floare, o ciocolațică, o prăjiturică, o mandarină cu frunze), fericire e când stăm în casă și nu avem niciun contact cu exteriorul, fericire e când îmi pregătești cina, fericire e când îmi săruți mâinile din senin, când îmi mângâi parul, când îmi săruți obrajii, când mă strângi în brațe în somn.

Până la urmă astea sunt lucrurile care chiar contează pe lumea asta: sănătatea, liniștea, fericirea. Când ajungi să găsești un mix bun nu iți mai trebuie nimic.

Complot pentru fericire

„Sunt un fel de paranoic in directia opusa.
Ii suspectez pe cei din jurul meu ca
comploteaza pentru fericirea mea”. (J. Salinger).

Pentru ca „traim printre oameni” avem, de cele mai multe ori, tendinta de a ne „construi” fericirea raportandu-ne la ceilalti. De cele mai multe ori, fericirea noastra tine de ceilalti. Suntem fericiti cand suntem iubiti, cand suntem apreciati, laudati, cautati … Daca asta inseamna fericirea pentru voi  incercati  sa va  inconjurati  de oameni care „pot” sa va  faca fericiti. Continue reading

La mine-i nor și bate vântul

Dimineață când am ieșit din casa am văzut că era soare …. un soare frumos de primăvară … și am auzit ciripit de păsărele.

Am zâmbit și mi-am spus că e o zi minunată ! La câteva ore am primit un telefon, de la o persoana dragă, care mă sunase să mă anunțe că “a venit primăvara” … deci nu eram singura care se bucura, nu eram singura care văzuse soarele.

Câteva ore mai târziu, am trecut întâmplător pe lângă o persoană care vorbea foarte nervoasă la telefon și spunea “o fi soare la tine”…. “la mine-i nor și bate vântul“… Și în acel moment m-am uitat pe cer și am văzut că într-adevăr în zona aceea nu mai era soare dar eu nici nu îmi dădusem seama … în sufletul meu era soare.

Continue reading