Părinții noștri sunt acum copiii noștri

Părinții noștriSe spune că un copil își alege părinții înainte de a veni pe lume. Vine în viața lor pentru a-i învăța ceva sau pentru a învăța ceva.

În primii ani de viață suntem dependenți de părinți ca să ne asigure cele necesare supraviețuirii: hrană, haine, educație, suport moral. În timp asta devine parcă o obligație din partea lor. Că doar de aceea ne-au dat viață. Să își facă „datoria”, că de aia ne-au adus pe lume. Noi nu avem nicio datorie față de ei. Odată ajunși la maturitate, ne luăm  zborul. Plecăm pe drumul nostru și parcă nu mai avem nevoie de ei. Sau poate doar în măsura în care ne pot ajuta cu copiii și eventual cu ceva bănuți.

Dar asta nu le dă dreptul să ne plictisească cu sfaturile și ideile lor despre viață. Ce naiba? Știm noi mai bine ce este bine pentru noi și pentru familiile noastre!

Și oricum nu avem timp. Viața noastră este mult prea agitată, suntem într-o continuă alergătură.  

Nu avem timp de convorbiri telefonice în care să le ascultăm lamentările și poveștile plictisitoare, nu avem timp de vizite că avem alte lucruri mai importante de făcut.  Fiecare cu viața lui!

Dar, uite că vine pe neașteptate un moment ca cel pe care îl trăim acum. Un STOP care ne pune pe gânduri, care ne schimbă total. Se trezește dintr-o dată în noi dorința sau nevoia de a  avea grijă de ei pentru că aflăm că ei sunt cei mai vulnerabili în perioada asta. Gândul că i-am putea pierde ne înnebunește. Simțim nevoia să îi sunăm zilnic (chiar de 2, 3 ori pe zi în cazul meu), să îi întrebăm dacă sunt bine, dacă au nevoie de ceva. Ne facem timp să le cumpărăm alimente și medicamente și suntem dispuși să le ducem chiar dacă le lăsăm în pragul ușii. De dragul lor și al nostru mulți am acceptat faptul că trebuie să stăm la distanță. Acum parcă suntem dispuși să ascultăm tot ce ne spun. Acum avem timp.

Înainte de acest moment nu ne încânta foarte tare ideea de a petrece sărbătorile cu ei.  Acum am da orice să o putem face. Acum simțim nevoia să le fim „psihologul de serviciu”, să îi ascultăm și să îi încurajăm. Și o facem tare bine, în ciuda faptului că nici noi nu stăm pe roze, dat fiind faptul că suntem scoși din zona noastră de confort.

Acum copiii sunt părinții părinților lor

Adulții își îngrijesc părinții care sunt în vârstă și au nevoie de ei, iar copiii vremurilor actuale sunt profesorii părinților lor provocându-i la joacă, ajutându-i să facă să renască copilul care există în fiecare dintre noi. Fac împreună teme, petrec mult timp împreună, le testează limitele de suportabilitate, îi provoacă, conștient sau nu. În naivitatea și lipsa lor de experiență sunt cei mai buni profesori.

Păcat că a trebuit să vină această pandemie pentru a ne aduce cu picioarele pe pământ. Acum, mai mult decât oricând ne iubim părinții, copiii, prietenii și ceea ce este cel mai important: Ne iubim pe noi mai mult.

Teama de a nu contacta virusul este mărturia vie a faptului că ne place viața și că ne dorim să trăim și să apreciem maxim fiecare zi. Nu vrem să se oprească jocul acum pentru că mai avem încă multe lucruri frumoase de făcut și de trăit.

„E important să apreciezi lucrurile în timp ce se întâmplă, nu după aceea”- M. Robbins.

Comments

Comentarii